Imprevizibil si totusi… previzibil?
“Oamenii trebuie sa aiba mereu un motiv de a suferi, daca nu au unul concret inventeaza”, asa declara un om inteligent candva. Si cam asa e… cunosc foarte multe persoane care incearca sa para mai interesante suferind si incercand sa aiba un motiv sa fie tristi pentru ca asa poate par mai interesanti… oare de ce? oare atunci cand pari vulnerabil si fara ajutor ce sentimente trezesti in ceilalti? de fapt… incerc sa ma gandesc ce sentimente isi imagineaza cei care isi inventeaza problemele ca trezesc in ceilalti… oare nu cumva mila? asta vor ca ceilalti sa simta pentru ei? eu cred ca nu… sau poate da, poate sunt atat de dependenti de atentie incat nu isi doresc decat ca ceilalti sa simta pentru ei numai mila si compasiune fara niciun alt sentimant benefic. Poate ca totul pare acum o aberatie dar priviti in jurul vostru si sigur veti gasi o persoana asa… o persoana care isi inventeaza problemele poate doar dintr-o placere sadica sau do0ar un experiment social propriu. Imi amintesc ca, acum un an incercam sa imi imaginez cum s-ar simti si ar reactiona cei din jurul meu daca as pati ceva grav sau cum as reactiona eu daca cineva drag ar pati ceva rau si niciodata nu am putut sa anticipez asta oricat de mult m-as fi straduit. Am descoperit, dupa ceva timp, ca oamenii sunt incredibil de imprevizibili, la fel ca animalele, cred ca asta este principala asemanare dintre oameni si animale. Niciodata nu ai sa reusesti sa stii dinainte cum va reactiona o persoana intr-o anumita situatie. La fel sunt si animalele, niciodata nu le putem citi gandurile si nu stim daca in urmatorul moment te vor musca sau ataca ,sau iubi, sau etc. Dar avem incredere unii in altii si in animalele de companie. Stim ca, cainii daca ii dresezi si ii inveti nu te vor musca pe tine ca stapan si astfel ai incredere sa-i tii in casa, la fel si cu pisicile, cu educatia necesara nu te vor musca si nu te vor ataca. Dar oamenii? Cu toata educatia de care au parte exista momente in care pur si simplu totul le scapa de sub control, cum sunt momentele de criza, de panica cand, persoana in care ai cea mai mare incredere poate deveni cel mai mare si de temut dusman al tau. Moment in care iti dai seama cat de putine cunosti despre ceilalti si cat de cunosti despre tine. Am incercat sa imi imaginez situatii pentru a reusi sa le depasesc fara sa ma panichez, fara sa imi pierd controlul si ce mi-a iesit? o adunatura de frustrari pentru ca nu am putut sa ma manifest asa cum instinctele mele si-ar fi dorit iar adunatura asta de frustrari ajunge la un moment dat atat de mare incat vrea sa iasa din tine si am izbucnit, am cazut nervos… si abia acum mi-am dat seama de prostia imensa pe care am putut sa o fac, sa-mi pastrez frustrarile si intrebarile si reactiile si lacrimile pe care ar fi trebuit de mult sa le dau frau liber undeva in mine si in combinatie cu o alta doza de stress toate au ajuns sa se intoarca impotriva mea si impotriva gandurilor mele. Atatea momente imaginate si traite in interiorul meu m-au dus la un moment in care nu ma mai puteam controla, un moment pe care nu l-am putut anticipa. Ceea ce incerc sa spun este ca oricat de greu ar fi nu mai trebuie sa-mi dau frau liber imaginatiei, cel putin nu pana sunt pregatita sa traiesc un anumit sentiment si in imaginatia mea si in realitate fara sa imi mai retin reactiile. Si totusi, revenind la oamenii care incearca sa-si faca viata mai palpitanta inventand dureri si tristeti pe care sa le povesteasca prietenilor lor, poate ca si ei fac acelasi lucru numai ca se gandesc meticulos ce sa spuna, isi pregatesc bine tema pot spune, iar apoi, ca niste actori foarte priceputi isi joaca drama in fata cunostintelor. Poate ca e doar o masca pe care si-o pun pentru ca simt nevoia sa simta ce se intampla in situatiile pe care ei si le imagineaza. Poate ca ar trebui intr-un fel intelesi sau doar acceptati asa cum sunt, dar oare isi vor iesi de sub control atunci cand o drama adevarata le va invada viata? Oare vor rezista? Probabil ca vor face ca mine si se vor gandi ca au mai trait o data asta intr-unul dintre rolurile pe care le-au jucat si la fel, si aici vor juca un rol dar totul se va strange undeva in interiorul lor la un moment dat si vor exploda, la fel cum am patit si eu, sau poate nu, nu am de unde stii, dar niciodata, nimeni nu va putea pacali imprevizibilitatea, nu vor putea sa isi controleze absolut fiecare miscare fara ca aceasta sa aiba un payback mai tarziu.
…
Un sentiment atat de simplu dar atat de complicat… O privire? O imbratisare? Un sarut? Un moment? Doua persoane? Una singura? Un mesaj? Un “te iubesc”? Niste cuvinte? Plimbari prin parc? Lucruri comune si simple? Priviri aruncate pe furis? Cadouri? Intalniri zilnice? Dor? Durere? Nepasare? Incredere? Doua suflete? Mai multe? Cuvinte nerostite? Suspiciune? Gelozie? Doua inele? O rochie de mireasa si un costum? Doua inimi? Locuri speciale? Lucruri speciale? Melodii speciale? Viata comuna? Respect? Intelegere? Lacrimi? Fotografii de cuplu? Zambete? Coduri speciale? Piele? Sex? Vise? Iluzii? Sprijin? Mila? Pasiune? Fericire? Copiii? Printi si printese? Povesti? Doua inimi batand la unison? Ajutor reciproc? Nopti pierdute? Lucruri impartite? Reciprocitate?
Ce e dragostea?
I don’t need an imitation!
Daca am tot ce imi doresc de ce as avea nevoie de o imitatie? daca imi place ce vad de ce as mai vrea niste imitatii proaste care nu au pic de bun gust? Poate doar ca sa-mi alin diavolii din minte sau poate sa-mi fac viata mai plina de niste “perfectiuni” imperfecte care nu fac nimic alceva decat sa copieze. Ma uit pe strada la oamenii care trec pe langa mine nepasatori si toti sunt niste imitatii mai bune sau mai proaste ale vedetelor sau ale anumitor curente de muzica si de stil… diversi oameni care nu sunt decat la fel.
Unde a disparut diversitatea? unde au disparut oamenii unici care eram candva? Toti prefera sa se copieze unii pe altii, sa fie niste dubluri nereusite ale altora pentru ca, poate a devenit prea obositor sa mai fi unic. E mult mai simplu sa studiezi o persoana si sa devii la fel ca aceea dar este gresit. Cred ca o persoana , pe masura ce cunoaste mai multi oameni ar trebui sa incerce din rasputeri sa gaseasca o anumita particica din personalitatea respectoivului/ei si sa o asimileze propriei personalitati si astfel se poate defini ca fiind unic.
Uneori nici eu nu mai gasesc unicitatea. Toti suntem niste corpuri care bantuie prin lumea asta si ajung intr-un final singure si totusi imi amintesc ca suntem unici si imi dau seama de asta mereu. Oricat de bun ai fi in arta imitatiei nu poti fi o copie perfecta a altei persoane, nu poti fi exact ca ea pentru ca tu esti tu tocmai de asta nu cred ca merita sa mai spun ca nu ar trebui sa existe termeni de comparatii. Cum a spus si cineva inaintea mea “beauty is in the eye of the beholder” cam asa e si acum. Frumusetea este altfel pentru fiecare in parte si toti suntem frumosi intr-un fel. Imitatiile pur si simplu isi pierd frumusetea cu care sunt inzestrate de la nastere si devin niste umbre care nu mai au niciun loc anume in lume. Un om daca va fi lasat sa faca tot ce vrea va incepe sa se ia dupa ceilalti.
Spiritul de turma care a invadat lumea incepe sa primeze din ce in ce mai mult si sa nu ne lase sa mai fim unici. E pur si simplu trist sa fie asa. E trist sa ajungi o copie si sa ramai cu simpla iluzie ca, candva ai fost unic/a. Nu mai avem nevoie de imitatii, nu mai avem nevoie de copii si de oameni care nu mai stiu ce inseamna unicitatea si oamenii care stiu ca totul consta in copierea celui de langa.
Fell in love with Sibiu…
Cladiri care au pacalit timpul, oameni linistiti si fara griji, strazi care iti fac imaginatia sa innebuneasca, atmosfera de vis, toate tipurile de oameni, felinare care iti lumineaza pasii, munti, istorie, cultura, ploaie racoroasa, adieri placute care se imbina perfect cu maretia orasului… toate astea adunate intr-un singur loc, Sibiu. Niciodata nu m-as fi gandit ca poate exista un oras atat de extraordinar in Romania. Niciodata nu m-as fi putut gandi ca timpul poate fi oprit in loc, ca inovatiile tehnologiei ar putea fi pacalite sa ocoleasca un loc dar m-am inselat amarnic. Sibiul a reusit sa faca toate aceste lucruri, locuitorii orasului au reusit sa conserve perfect maretia tuturor lucrurilor, vechimea, au reusit sa provoace imaginatia sa se intoarca in timp, au reusit sa conserve cultura. Un oras care parca este pastrat asa cuma fost la inceput, un oras in care istoria este in fiecare pietricica de pe strada, in fiecare colt al cladirilor si care te provoaca sa o descoperi, care te provoaca sa o iubesti si sa te intorci din nou si din nou sa o observi mai meticulos si totusi un simplu oras. Oameni linistiti, fara griji cotidiene, care nu se grabesc sa ajunga in diverse locuri, care isi pastreaza calmul mereu, care tin la cultura si istoria lor si care fac totul mai fascinant. Strazi pustii si extrem de curate care te fac sa te intrebi “Asta este Romania?” si totusi da, este Romania, o alta parte a Romaniei care nu poate fi egalata de nicio alta zona. Un loc unde toate tipurile de oameni se strang, o localitate universala unde pur si simplu stai si privesti istoria, unde pur si simplu nu indraznesti sa arunci un chistoc de tigara pe jos, unde nu vrei sa distrugi nimic. Sibiul poate parea banal pentru unii sau poate doar un loc plictisitor dar o prima privire mai de aproape le va schimba parerea total, o prima privire aruncata in adancul orasului nu poate decat sa te fascineze si sa te faca sa te intorci. Am vizitat Sibiul pentru o singura zi si nu ma mai pot satura, strazile si atmosfera m-au facut sa le promit ca ma voi intoarce si ca imi voi rezerva timp sa le aflu secretele. Din primul moment in care am calcat in acel oras pentru intaia data in viata mea am fost vrajita si cucerita, m-am indragostit de acel loc, primul loc care pur si simplu m-a facut sa-l indragesc din primul moment si acum regret ca a trebuit sa plec, as fi vrut sa pot sa ma pierd printre cultura si istoria locului si sa raman acolo, sa nu ma mai intorc la realitate. Transfagarasanul este ca un portal catre o alta lume, ca un drum initiatic as putea spune catre o alta lume, un loc diferit, nou pentru mine dar in acelasi timp atat de vechi. Cu fiecare pas pe care il faci sa inaintezi in oras parca te afunzi si mai tare in tot ceea ce reprezinta si singurul lucru care te mai aduce cu picioarele pe pamant este imbracamintea oamenilor, in rest totul este pastrat parca pentru a-i face timpului in ciuda. Niciun alt oras din Romania nu se poate compara cu Sibiul, un oras magic… pur si simplu Sibiu si oricat de mult as descrie aici nu este acelasi lucru cu vizitarea lui… magnific, incredibil si adevarat….
O ciocolata si…
O ciocolata… asta e tot ce a gasit in urma lui dupa ce a plecat de tot… si-a strans lucrurile si a gasit doar o cioaolata… sta si se uita la ea ca la un lucru sfant. Nici nu stia daca sa o manance sau sa o pastreze… pare a fi delicioasa dar nu se indura de ea… e tot ce i-a lasat pe masa din camera lor mica. Mereu i-a zis ca, va pleca odata dar nu a crezut ca totul se va intampla asa de repede. Mereu i-a zis sa nu-si mai faca vise si iluzii pentru ca le iroseste pe o persoana care nu merita dar speranta moare ultima, nu? Si totusi a calcat peste toate lucrurile sacre care le aveau in comun si a ales calea cea mai usoara… sa plece. Ea statea, nu plangea, se uita in gol si se gandea la tot ce se intamplase… o ciocolata… atat…. nimic mai mult…. o ciocolata care nici macar nu are imprimata parfumul lui…. s-a intamplat pur si simplu, nu intelegea de ce doar o ciocolata… de ce O CIOCOLATA…. mereu a adorat ciocolata dar acum nu va mai putea manca una fara sa se gandeasca la aceasta nenorocita de cioaolata cu care sta in mana si care nu ii spune nimic decat ca el a plecat si i-a lasat doar atat… o ciocolata…un tricou de-al lui i-ar fi fost de mai mult folos dar i-a lasat doar atat si nimic mai mult sau mai putin… chiar daca uneori el nu era de ajuns ea se multumea doar atat… il intelegea ca nu era ca orice alt tip… era un artist cum ii placea lui sa se autodenumeasca si parca tot ce il inconjura era arta… dar nu-i pasa… ea era doar un mic copil, cu lacrimi si sperante in ochi indragostita de un artist. El radea de ea pe ascuns pentru ca era neindemanatica dar asta il atragea cel mai mult la ea si asta l-a facut sa o paraseasca… tot ce il facea sa o iubeasca pentru ca fara suferinta nu putea crea si trebuia sa si-o provoace singur daca altcineva nu o facea… asa ca a plecat… a plecat si a lasat in urma… o ciocolata si o inima sfaramata…
