Delirez…

iulie 30, 2008 at 9:07 pm (1)

Poate ca doar mi-e dor de ochii tai…poate ca imi lipsesc doar lucrurile marunte pe care le faci… poate ca e doar imaginatia mea… poate ca imi lipseste vocea ta sau poate e doar zambetul de pe chipul tau dimineata… sau poate e imbratisarea nesfarsita? poate e doar micul pupic de pe obraz sau sarutul de pe buzele tale? oare sunt cuvintele de incurajare pe care mereu mi le spui? sau doar increderea oarba pe care o ai in mine? poate e doar inima mea care bate mai tare cand te privesc… sau sunt doar mainile tale in jurul meu care ma fac sa zbor? poate sunt doar lucrurile cu care tu ma ajuti… sau sunt eu prea neindemanatica? poate doar ma simt singura uneori si as vrea sa te simt aproape… sau poate sunt doar lacrimile din ochii mei cand imi e dor de tine… poate ca sunt jocurile noastre… probabil ca e parfumul tau si atitudinea… sau poate sunt toate la un loc? sau poate nimic dar totusi ceva… si daca nu e nimic de ce sunt aici? de ce ma gandesc la toate astea…. poate m-am infundat prea tare in ceea ce simt… poate mi-e dor de noi… sau poate mi-e dor de parcuri si de plimbari? poate imi lipsesc zambetele si rasetele noastre… sau poate oamenii care au trecut pe langa noi… poate doar niste cuvinte rostite cu o patima dureroasa… sau poate e doar imaginatia mea care nu ma mai lasa sa dorm… poate totul e un vis… un vis mult prea frumos din care nu mai vreau sa ma trezesc… poate am ajuns sa traiesc in vise si sa aud culori privind sunetele pe care tot ce ma inconjoara le scoate… poate e doar dulcele drog al placerii sau poate e doar un simplu drog pe care mi-l administrez zilnic ca sa mai pot supravietui…. poate ca tot ce e in jurul meu e doar o iluzie a unui om bolnav care ma tortureaza cu mii si mii de intrebari… sau poate esti doar tu… sau poate doar mi-e atat de dor de tine incat am inceput sa delirez… spune-mi… delirez? nici nu mai pot constientiza, am nevoie de un raspuns, de un alt delir dar din partea ta… ajuta-ma sa ies din groapa asta fara sfarsit si prinde-ma pana nu e prea tarziu… si atunci am sa te imbratisez si am sa te iubesc… delireaza cu mine pentru ca poate si tu te gandesti la mine acum… si daca nu o faci macar lasa-ma pe mine sa cred asta… fara sa delirez… si fara sa visez… lasa-ma sa cred in tot ce vreau pentru ca trezirea e dura… lasa-ma sa cred ca esti aici… cu toate ca nu esti…. pentru ca daca ai fi nu m-as mai simti atat de singura… si nu esti… ma astept sa te vad in spatele meu dar nu esti… nu mai esti…. ma lasi sa delirez singura, nici macar nu ma mai lasi sa cred ce vreau eu… esti rau… pleaca… intoarce-te… am nevoie de tine… lasa-ma in pace… iubeste-ma… ce e mai bine? poate doar sa ma lasi sa incerc sa fiu tot ce-ti doresti chiar daca nu sunt perfecta… sunt doar o imperfectiune deliranta si trista… sunt singura aici sus si fara tine nu mai pot lumina… spune-mi ce e mai bine sa fac? spune-mi de ce ne rotim si nu ne mai gasim? sunt lumina si intuneric…. sunt a ta… si totusi sunt totul si nimic… soarele meu… sunt luna…

Permalink Scrieti un comentariu

Doar o imbratisare…

iulie 24, 2008 at 8:51 pm (1) (, )

“Nu spune nimic doar ia-ma in brate si strange-ma tare” asta a fost tot ce a zis cand l-a intalnit. Ii placea atat de mult si ei sa fie imbratisata incat a facut-o intr-o clipita dar niciodata nu si-a imaginat cata nevoie are de imbratisarile alea lungi si stranse. A inceput sa planga de emotie, dar parca nu era emotie, ceva o apasa undeva in crestetul capului, in capul pieptului, simtea acea imbratisare pana in maduva oaselor. Nu mai avea nevoie sa-i vada ochii pentru ca, dupa bataile inimii stia ca si el simte aceleasi lucruri. Il mangaia usor pe spate si el pe ea, sentimentele lor se contopeau parca si formau unul singur, la fel ca ei doi. Afara ploua, era o zi groaznica de noiembrie si cu toate ca nu se vazusera niciodata se imbratisau. “Toata lumea are nevoie de o imbratisare” se gandea ea in timp ce lacrimi incepusera sa-i curga din ochi. “Bine ca ploua pentru ca altfel mi-ar fi simtit lacrimile” se gandea dar parca toate gandurile ei erau ca o violare a acestui moment intim, unic, minunat. El o strangea atat de tare, nu mai imbratisase pe nimeni de foarte mult timp, avea nevoie sa-si descarce fiecare milimetru lipsit de afectiune din el, trebuia sa se descotoroseasca de atatea lucruri neimpartasite si o gasise pe ea stand in ploaie singura. Abia se putea abtine sa nu planga dar stia ca lacrimile nu formeaza decat plansetul trupului atunci cand sufletul are parte de anumite trairi mult mai puternice pentru ca trupul sa le suporte. Imbratisarea a durat o vesnicie pentru ei doi. Lacrimile ei se amestecau cu ploaia de pe geaca lui, corpurile lor se strangeau si ajunsesenra unul singur, sentimentele nu incetau sa se amestece si sa formeze o incarcatura emotionala prea puternica pentru a fi suportata. Poate ca ar fi fost mult mai simplu si mai comod sa imbratiseze o persoana cunoscuta fiecare dar au preferat un necunoscut, o persoana care nu le stie durerile, careia nu-i pasa si care nu vrea nimic altceva decat o alta imbratisare la randul ei. Momentul era coplesitor si totusi cel mai greu a fost sa isi dea drumul, sa se desparta si fiecare sa o ia pe drumul lui. dar niciunul sa nu uite vreodata de aceasta experienta de neuitat de tot ce au simtit si de tot ce s-a intamplat intr-o simpla seara ploiasa de noiembrie.

Permalink 1 comentariu

Ch-ch-ch-changes

iulie 21, 2008 at 12:12 pm (1) (, , )

E ciudat cum oameni pe care ii cunosti, cu care vorbesti ore in sir despre sute si mii de chestii ajung sa fie niste persoane pe care le cunosteai, cu care vorbeai, cu care te intelegeai bine. Am realizat de foarte multe ori ca oamenii se schimba dupa cum bate vantul dar mereu am refuzat sa vad asta, mai ales in privinta prietenilor mei la care ajung sa tin foarte mult si sa am o incredere nemarginita in ei.

E atat de trist sa te intalnesti cu o persoana la care candva tineai si care candva insemna enorm pentru tine si sa scoti doar un “salut” fara vlaga pe care candva il spuneai din toata inima si parca abia asteptai sa-ti mai petreci timpul cu el/ea sa vorbiti despre o gramada de chestii.

Uneori ajungi sa nu mai recunosti oamenii din jurul tau, granita nesimtirii e traversata si daca respectul fata de persoanele cu care iesi si respectul lor fata de tine dispare, dispare si dorinta de a te mai vedea cu persoana respectiva. Ajungi sa te gandesti cu melancolie la momente de mult trecute si este trist sa vezi cum o gramada de prietenii se duc pe apa sambetei cand permiti prea multe anumitor persoane. Niciodata nu am vrut sa-mi pierd prietenii, sa mucegaiasca si sa-i arunc la gunoi cum scria intr-o carte care mi-a placut foarte mult dar vad ca am ajuns la concluzia ca uneori e mai bine cand o persoana nu mai vrea sa-ti fie prietena sa renunti si tu la randul tau la ea si sa o arunci la gunoi. Pare atat de dura aceasta exprimare dar asa se intampla, momentele in care vorbiti se raresc si se rezuma doar la un “buna!ce faci-bine,tu?-bine” si asa se termina cu prietenia, e aruncata la gunoi ca pe o haina care nu iti mai place si nu iti mai reprezinta personalitatea.

Si uite asa pornesti in cautarea altor prieteni si a altor momente care sa te faca sa-ti amintesti cu zambetul pe buze de noile persoane care ti-au devenit apropiate si apoi ciclul continua si mucegaiesc toti intr-un final si iar ii arunci la gunoi. Si eu am fost aruncata la gunoi de o gramada de ori dar asta e… te obisnuiesti and you move on.

Oamenii mereu m-au fascinat in cele mai ciudate ipostaze ale lor dar intotdeauna, cu cat le permiteam prea multe cu atat ma scarbeau si mai mult. Asa se intampla mereu. E trist ca o persoana pe care candva o considerai prietena sa devina un nimic in ochii tai… dar mai trist este ca, ce a fost o data nu se va mai intoarce si o data distrusa legatura dintre doua persoane ramane distrusa. Imi pare rau dar nu mai conteaza pentru ca, s-a dus totul pe apa sambetei si acum nu trebuie decat sa merg mai departe pentru ca inapoi nu ma mai pot intoarce oricat de mult mi-as dori.

Este dezamagitor sa treci pe langa o persoana ca si cand niciodata nu ar fi insemnat nimic pentru tine si sa nu te poti nici macar uita la ea. Si realizez ca oricat de mult as incerca sa schimb aceste sentimente mereu vor fi acolo pentru ca oamenii mereu se vor schimba si niciodata nimic nu va ramane constant oricat de mult am incerca sa mentinem o linie dreapta.

Ne schimba in acelasi timp si in aceeasi directie sau ne schimbam separat si pe alte drumuri, sunt alegeri pe care nu le luam noi, se intampla de la sine, totul este hotarat, din pacate, de timp.

Permalink 1 comentariu

Despre Dumnezeu si altele

iulie 21, 2008 at 8:53 am (1) ()

Lucrurile bune mereu se alterneaza cu cele rele si intr-un final nu poti fi niciodata cu adevarat fericit si implinit. M-am gandit de mii si mii de ori de ce se intampla asa si nu altfel, de ce tot ce e bun trebuie sa aiba un fel de payback. Inca mai astept un raspuns si nimeni nu pare ca este willing sa mi-l dea. Deseori incerc sa-mi imaginez un dialog cu dumnezeu, un dialog in care eu il intreb tot ca ma intriga, tot ce ma face sa ma indoiesc cateodata de existenta altor lucruri dupa the big end sau inainte de inceputul inceputurilor. De ce exista atatia oameni rai in lumea asta si care este motivul pentru care exista atatea razboaie. Cine si-ar dori sa distruga ceea ce a creat? Se pare ca Dumnezeu… incalzire globala, rautate la cote maxime, razboaie distrugatoare si multe altele. Oare nu vede ca o mica particica din ce a creat este minunata? Ca inca mai exista lucruri care merita fiecare secunda din viata unui om? care printr-o singura privire aruncata te pot face sa vrei sa traiesti acel moment la nesfarsit? poate ca Dumnezeu nu mai este atat de usor de impresionat. Cred si eu, dupa ce a vazut atatea lucruri, poate vrea si el ceva nou, dar pentru acel ceva nou trebuie sa distruga o lume intreaga creata, o gloata de oameni, de suflete? Multi dintre noi poate ca nu mai vor sa ramana aici, dar eu una stiu ca mai imi doresc asta, eu mai vreau sa stau aici si pentru momentele rele si pentru cele bune pentru ca ceilalti dinaintea mea au avut dreptul asta, de ce sa nu-l am si eu? lumea e minunata uneori si cu toate tampeniile care ti se intampla in viata, merita sa o duci pana la capat pentru ca e a ta si e dreptul tau sa o duci la capat si sa incerci tot ce iti poate oferi. Si totusi, parca inca as vrea sa vorbesc putin cu Dumnezeu si sa-i explic cum sta treaba aici pe pamant si daca vrea sa faca ceva sa nu se mai plictiseasca, sa faca mai multe minuni…

Permalink Scrieti un comentariu

Prea mult…

iulie 4, 2008 at 5:49 pm (1) (, , , )

A intrat pe usa plangand cu valiza in mana… ma uitam la el uimita si nu-mi venea sa cred, a zis ca se numeste Mark si ca, cauta o fata care sa semene cu un inger… se dezbraca usor si-mi spune ca este pe punctul de a-l intelege pe Dumnezeu… ma priveste, ma ia in brate, eu doar ma uit la el uimita… plange in fiecare seara in camera lui… plangem impreuna uitandu-ne la frumusetea lunii si adormim imbratisati ca doi copiii. Imi spune zilnic despre povestile lui de dragoste, uneori ma fascineaza atat de tare incat las tigara sa arda singura, fumul invaluindu-ne mereu.
Azi mi-a zis ca pleaca… unde? Nu vrea sa-mi spuna… am strigat dupa el “te iubesc” s-a uitat inapoi si m-a luat in brate… m-a sarutat, ca in serile reci cand adormeam pe podea amandoi imbatati de atata frumusete, uimiti de atata maiestrie si de tot ce ne inconjoara… se intoarce si imi spune “si eu… si eu te iubesc” imi dau seama ca nu are unde pleca si singura optiune este aceea de a ramane.
Fumam… bem… murim in fiecare noapte si ne trezim din moartea aceea goala in fiecare dimineata… orice am face e trist dar in acelasi timp atat de imbucurator, plangem impreuna, lacrimile ni se contopesc pana ajung un rau care curge mereu… si mereu adormim pe podea cu bratele incrucisate. El ziua pleaca, imi spune ca as face bine sa fac ceva fascinant astazi dar eu nu vreau, nu vreau sa plece. Ma fascineaza cum ma priveste dar il las sa plece… pleaca, se uita inapoi si imi zice ca imi va aduce tigari pentru diseara.
Ajunge acasa si ma gaseste pe podea, plange, plangem impreuna… fumam tipam la luna si iesim afara… e vara, de cand nu am mai iesit din casa, e nisip pe jos? Da… uite si marea… fug in apa si-mi spune sa ma intorc, ne privim si pentru prima oara vad un zambet pe chipul lui si se intoarce cu spatele… e rusinat? Se uita din nou la mine… vad ca pielea nu mai imi este atat de neteda, parul e gri, al lui la fel dar il vad ca atunci cand a intrat in casa pentru prima oara mereu. Cum de nu am observant asta?ma invaluie somnul, cad, intram in casa. Pentru prima oara stam in pat, eu stau in pat, el langa mine…ii simt privirea…vreau inapoi pe podea, realizez ca nu ma pot misca. Ma ridica cu greu si imi dau seama ca ii este rau…. il iau in brate, ii simt inima cum bate greu, plangem dar in acelasi timp zambim… Adormim!

Permalink Scrieti un comentariu

iluzii si vise…

iulie 4, 2008 at 5:48 pm (1) ()

-Hai sa fugim!
-Unde?
-Departe…
-Departe unde?
-Departe de tot… sa nu ne mai gaseasca nimeni… sa fim… sa fim noi intreaga lume…
-Dar nu ne-am plictisi?
-Da… ai dreptate, hai sa mai convingem cativa si plecam…
-Dar unde plecam?
-Plecam si atat…. trebuie sa plecam neaparat undeva?
-Pai daca nici nu stii unde pleci care e rostul in a pleca?
-Descoperirea lucrurilor noi si fascinante… nu e atat de greu, trebuie doar sa crezi
-Dar aici e casa noastra… nu crezi ca unora le-am lipsi?
-Ei si ce conteaza? o sa le treaca lor… si noua o sa ne treaca dorul… o sa fie bine… doar sa fugim…
-Dar unde?
-Uite acolo sus…
-Pai cum ai vrea tu sa ajungi acolo sus? cu avionul?
-Nu prostutule… zburam…
-Si cum te astepti tu ca eu sa zbor?
-Uite asa cum o voi face si eu….
-Tu esti nebuna? nu ai cum mah…. esti om si iti este fizic imposibil sa zbori
-Ah… tu inca mai crezi ca suntem oameni nu?
-Pai ce nu mai suntem?
-Tu ce crezi?
-Ca visez si ca o nebuna mi-a invadat visele
-Da?
-Nu… de fapt eu nu cred… sunt sigur de asta… si maine dimineata am sa ma trezesc si tu nu ai sa mai fii…
-Teapa fraiere… nu dormi!
-Cum adica nu dorm? Ce naiba vrei sa spui?
-Adica esti perfect treaz… bine treaz este impropriu zis…
-Stai putin… mai rar si mai pe intelesul meu ca nu mai inteleg nimic…
-Hi hi… nu ti se pare nimic ciudat la tine.. la mine… la lucrurile din jur?
-Nu… doar ca… doar ca…
-Doar ca ce?
-Doar ca esti un pic cam transparenta…
-Vrei sa-ti arat un truc?
-O nu! Ce naiba ai in minte?
-Nimic care sa te raneasca… zi vrei sau nu?
-Am ceva de pierdut daca te las sa faci acest truc?
-Nu…. ba chiar iti vei da seama ce se intampla in acest moment…
-Bine… hai… fie…

=>Se duce usor catre o masa si incearca sa o atinga… mana ei iese pe partea cealalta fara pic de durere sau sange sau oroce altceva… perfect intreaga<=

-Tu nu esti sanatoasa! ce e asta? ce ai facut?
-Poti sa o faci si tu… esti in lumea mea acum… si din pacate a tuturor celor de afara care au ramas blocati aici… ai sa te obisnuiesti…
-Cum adica in lumea ta? cum adica blocat? Cum sa ma obisnuiesc…
-Iti amintesti ca aseara te-ai dus la culcare nu?
-Da si acum ma vad aici cu tine…
-Exact… in timp ce u dormeai… acelasi somn adanc pe care il ai merei ca te-am vazut de cateva ori…. bine mai multe… in care tu nu auzi si nu simti nimic… a intrat cineva in casa ta si… ei bine te-a injunghiat… si asa ai ajuns aici…
-Tu iti bati joc de mine!
-Nu… uite daca vrei… el este inca in casa ta… poti sa vezi totul… fii fericit ca s-a terminat repede….
-Du-ma sa vad…
-Bine dar trebuie sa te tii bine de mana mea…
-Cum sa ma tin de mana ta daca tu poti sa… mda… bine… hai…

=>Se tin de mana usor si in cateva secunde ajung in camera lui=<

-Ok…. deci el e nenorocitul care mi-a facut asta?
-Da… si uite-te si pe tine undeva pe pat….
-Nu-mi vine sa cred… ah… imi vine sa-l strang de gat… sa-l…sa-l…sa-l…
-Calmeaza-te… oricum nu-i poti face nimic….
-Dar…dar uite ce mi-a facut…
-Ai murit usor, esti unii din cei fericiti care nu s-au chinuit sa intre in lumea asta doar ca socul a fost prea mare si ai ramas blocat pe pamant…
-Cata filosofie…
-Ei asta e… gata… uite-l ca pleaca… oricum nu ai ce sa-i faci… Acum putem sa zburam?
-Unde?
-In sus cum unde?
-Pai si ce facem acolo?
-Gasim un loc unde sa stam departe de toti de pe pamant care sa ne tulbure…. te-am asteptat mult timp…si in sfarsit ai venit…
-Dar de ce m-ai asteptat?
-Pentru ca eu fara tine nu ma pot duce acolo sus si nici tu fara mine…
-Iar incepi?
-Nu… uite… stii povestea aia tampita in care nu mai crede nimeni cum ca oamenii au un suflet pereche?
-Mdeah…. unde o fi si ala nu stiu…. toata viata am alergat dupa ea si nici nu mai cred in asta…
[zambind]-Ei uite-o…
-Cum adica uite-o?
-Sta chiar in fata ta!
-Tu esti sufletul meu pereche?
-Da!
-Dar cum… aaaa cum naiba de ne intalnim acum dupa ce s-a terminat TOT?
-Pai eu am murit acum 3 ani…hai sa zburam… am asteptat momentul asta de o gramada de timp….
-Ok… hai sa zburam….

Permalink Scrieti un comentariu